”Helikon-București” este școală autorizată de Ministerul Educației, cu clase de la Pregătitoare, la clasa a VIII-a, ciclu completabil până în anul 2024. Programul academic urmărește împlinirea celor mai înalte și riguroase standarde de formare intelectuală a elevilor. Acestora li se adaugă programe inovative, progresiste și alternative de învățare, care urmăresc interesele individuale ale copilului, nevoile de dezvoltare emoțională și de interacțiune sănătoasă cu lumea.
Programul școlii reflectă, în prima parte a zilei, abordarea standardizată a învățării, cu urmărirea și cuantificarea atentă a progresului școlar și se ramifică, în partea a doua a orarului (intervalul de după-amiază) spre un număr mare de experiențe personalizate de învățare. Specificul școlii este completat de interacțiuni umane autentice, vii, bazate pe autoritate fermă din partea profesorilor și sprijin motivațional din partea mentorilor și a instructorilor care conduc atelierele personalizate de învățare. Activitățile școlare se bazează pe instruire directă, bine sistematizată, la care se adaugă module de explorare și cercetare interdisciplinară, module de accelerare sau aprofundare a învățării în grupuri mai mici.
Până la finalul clasei a IV-a, Școala ”Helikon-București” asigură pentru fiecare elev toată paleta de opțiuni ale domeniilor de învățare, urmărind principiul integrării creierului, explicat de Daniel Siegel, urmând ca din clasele a V-a și a VI-a să cultive ariile de interes și predispozițiile naturale ale copiilor, într-o manieră planificată, intensivă