Reluăm programul nostru, adresat părinților care au nevoie de îndrumare și clarificări despre traseul școlar al copiilor lor. Ne aflăm în al 8-lea an al acestui program, cu peste 2 000 de copii evaluați și tot atâtea raportări unu la unu, cu fiecare familie.

Atelierele de evaluare antrenează preșcolari sau școlari ai claselor P-IV, în activități care îi amuză și provoacă, timp de 3 ore, cu scopul măsurării progresului școlar și a maturizării emoționale, în funcție de vârstă și istoricul școlar al fiecărui copil.

Sunt la tablă și îi explic Sofiei ordinea operațiilor. Mă străduiesc, de 20 de minute, să o fac să vadă, în înlănțuirea de adunări, scăderi, înmulțiri și împărțiri, ce calcule primesc prioritate, cum schimbă parantezele această ordine și ce termeni trebuie recopiați. E un exercițiu care presupune atenție și mai ales, capacitatea Sofiei de a-și vorbi sieși, de a desfășura acel dialog interior în care își auto-dictează cu grijă numere, după ce a selectat operațiile matematice și după ce a calculat corect.

Sunt încrezătoare, dau din mâini, subliniez de câteva ori, îngroșat, anumite perechi de numere. Dau momentului suficientă importanță și solemnitate cât să mă conving că sună totul limpede și că reluările mele de explicații sunt numai bune de făcut lumină în mintea ei de copil de 8 ani.

Îmi este din ce în ce mai greu să scriu despre lucrurile simple de care are nevoie un copil ca să crească sănătos și echilibrat emoțional. Pentru că ele, în anii formativi, depind în cea mai mare măsură de disponibilitatea emoțională a părinților. Astăzi, îmi pare că am pierdut și disponibilitatea de a asculta fără să ne simțim vinovați sau atacați. Trecem prin timpuri care au tăbăcit în oameni corzile sensibile ale rațiunii și le-au acutizat reactiv pe cele ale emoțiilor necontrolate, neconștientizate.

Trebuințe simple ca prezența emoțională, capacitatea de a simți momentul și accepta ce aduce el fără protest,  deschiderea sufletească a adultului și stabilitatea propriilor emoții atunci când copilul își pierde cumpătul, doza potrivită de fermitate și umor, puterea adultului de a-și conștientiza unele reacții nepotrivite, dictate doar de un pilot automat al obișnuințelor  - toate par un lux în societatea nebună și trepidantă de astăzi.

Este pregătit copilul meu pentru școală? Îl dau anul ăsta la Pregătitoare? Cum îmi dau seama dacă e bine sau nu să îl mai amân un an?

Înainte de toate calculele, copiii trebuie să treacă, în grădiniță, prin cel puțin următoarele 3 stadii. Ca fiecare dintre stadiile următoare să aibă succes, inclusiv cel de al patrulea - adaptarea școlară– trebuie să ne asigurăm că este complet cel anterior. Începutul școlii îi prinde pe mulți copii într-o etapă intermediară formării lor sau una incompletă, care, în mod normal, își poate urma cursul și la școală. Numai că primul an în bancă este, la rândul lui, plin de provocările adaptării la un alt nivel socio-emoțional și academic. Pentru mulți copii, școala începe cu mult disconfort și dezorientare nu pentru că mediul sau învățătorul de acolo sunt nepotriviți, nici pentru că preșcolarul are o problemă în sine, ci pentru că acesta se confruntă cu două niveluri simultane de adaptare, nesincrone, în principiu.